Capitolul 16

Am inceput sa ne amuzam pe acest subiect iar Alex parea destul de satisfacut si mandru deoarece Key era gelos. Mi-am dat seama de asta prin faptul ca zambea viclean si ma tinea de sold aproape de corpul lui, chiar se bucura ca ma avea langa el sau ma inselam?

- Despre ce vorbeam inainte sa apara Key?

- Nu mai retin. A spus el schimbandu-si instantaneu expresia fetei.

- Vrei sa iti reamintesc eu ?

- Chris ? nu cred ca e bine ce facem. Iti risti viata fara macar sa sti acest lucru.

- Cu ce imi risc viata? Uitate la mine sunt moarta! Nici macar nu imi doresc sa fiu aici! Nici macar nu imi doresc sa fi murit in acel moment cand Robert avea nevoie de mine!

Am inceput sa ridic tonul fara sa imi dau seama iar el se uita putin speriat la mine dar in acelasi timp intelegator. M-a luat in brate si mi-a mangaiat usor capul care il tinea la pieptul lui.

- Intelegi Alex? Eu nu vreau sa fiu aici, nu voiam sa te cunosc pe tine sau pe Key nu voiam sa stiu de lumea asta, nu acum.

- Te inteleg, niciunul dintre noi nu a vrut sa cunoasca aceasta lume. Diferenta dintre noi doi este ca tu poti ajunge acolo unde toti vor ,dar din pacate nu sunt multi care reusesc. Tu poti ajunge la lumina dar eu nu. Am profitat prea mult de pe cei nou veniti.

 M-am indepartat si m-am uitat la el cu ochii in lacrimi.

-Ce trebuie sa fac ca sa pot ajunge acolo?

-Trebuie sa rezolvi acele lucruri care te impiedica sa fi linistita ca ai murit.

-Si cum as putea sa le rezolv cand este prea tarziu? Robert a murit din cauza mea si acum vrea sa ma distruga.

- Vorbeste cu el.

- Esti nebun? Ma v-a omori.

-Ce as putea face ca sa poti venii si tu in lumina?

-           

A inceput sa rada dar ii citeam suferinta in ochi.

- Sa merg in lumina? Vorbesti serios? Nu am nici o sansa sa ajung acolo ar trebuii sa te multumesti cu simplul fapt ca nu te-am mancat pana acum.

-           

- Nici nu o vei face

- Nu fi atat de sigura niciodata nu sti cum imi pot pierde cumpatul si sa te fac un mic desert.

- Fa-o acum oricum nu am nimic de pierdut din asta.

- Prostut-o.

Ma sarutat pe obraz apoi ma luat de mana si ne-am plimbat toata seara. Chiar eram fericita langa el si poate daca ma gandeam mai bine nu imi doream sa ajung in lumina fara el. Dar totusi era aceea intrebare care aparea mereu. Pe cine iubeam? Sau oare chiar iubeam? 

Capitolul 16

Am inceput sa ne amuzam pe acest subiect iar Alex parea destul de satisfacut si mandru deoarece Key era gelos. Mi-am dat seama de asta prin faptul ca zambea viclean si ma tinea de sold aproape de corpul lui, chiar se bucura ca ma avea langa el sau ma inselam?

- Despre ce vorbeam inainte sa apara Key?

- Nu mai retin. A spus el schimbandu-si instantaneu expresia fetei.

- Vrei sa iti reamintesc eu ?

- Chris ? nu cred ca e bine ce facem. Iti risti viata fara macar sa sti acest lucru.

- Cu ce imi risc viata? Uitate la mine sunt moarta! Nici macar nu imi doresc sa fiu aici! Nici macar nu imi doresc sa fi murit in acel moment cand Robert avea nevoie de mine!

Am inceput sa ridic tonul fara sa imi dau seama iar el se uita putin speriat la mine dar in acelasi timp intelegator. M-a luat in brate si mi-a mangaiat usor capul care il tinea la pieptul lui.

- Intelegi Alex? Eu nu vreau sa fiu aici, nu voiam sa te cunosc pe tine sau pe Key nu voiam sa stiu de lumea asta, nu acum.

- Te inteleg, niciunul dintre noi nu a vrut sa cunoasca aceasta lume. Diferenta dintre noi doi este ca tu poti ajunge acolo unde toti vor ,dar din pacate nu sunt multi care reusesc. Tu poti ajunge la lumina dar eu nu. Am profitat prea mult de pe cei nou veniti.

 M-am indepartat si m-am uitat la el cu ochii in lacrimi.

-Ce trebuie sa fac ca sa pot ajunge acolo?

-Trebuie sa rezolvi acele lucruri care te impiedica sa fi linistita ca ai murit.

-Si cum as putea sa le rezolv cand este prea tarziu? Robert a murit din cauza mea si acum vrea sa ma distruga.

- Vorbeste cu el.

- Esti nebun? Ma v-a omori.

-Ce as putea face ca sa poti venii si tu in lumina?

-           

A inceput sa rada dar ii citeam suferinta in ochi.

- Sa merg in lumina? Vorbesti serios? Nu am nici o sansa sa ajung acolo ar trebuii sa te multumesti cu simplul fapt ca nu te-am mancat pana acum.

-           

- Nici nu o vei face

- Nu fi atat de sigura niciodata nu sti cum imi pot pierde cumpatul si sa te fac un mic desert.

- Fa-o acum oricum nu am nimic de pierdut din asta.

- Prostut-o.

Ma sarutat pe obraz apoi ma luat de mana si ne-am plimbat toata seara. Chiar eram fericita langa el si poate daca ma gandeam mai bine nu imi doream sa ajung in lumina fara el. Dar totusi era aceea intrebare care aparea mereu. Pe cine iubeam? Sau oare chiar iubeam? 

Capitolul 15

- E atat de frumoasa! Exclama un demon din coltul camerei. Va dormii cu noi?

- Va dormii cu mine. Nu-i asa iubito?

                     

Mi-a dat un cot si am inteles ca trebuie sa ii fac jocul.

                     

- Desigur.

Ma luat in brate si s-a apropiat de fata mea. Se uita adanc in ochii mei ca si cum m-ar fi iubit de o viata. A inchis ochii cand a simtit ca era destul de aproape de gura mea si m-a sarutat. Am vrut sa il lovesc dar stiam ca defapt face asta de ochii prietenilor lui. Era atat de special. Am inchis si eu ochii cand i-am simtit buzele lui calde sarutandu-le pe ale mele. Ma strangea tare in brate in timp ce ma saruta. Nu am mai auzit nimic dar deodata am deschis ochii. Eram in aer. Parca pluteam fara ajutorul unui nor sau orice altceva. A deschis ochii si a zambit.

- De acum esti a mea.

                     

- Ce?

                     

- Sh.. iti povestesc mai tarziu.                 

                     

Incet coboram inapoi pe podeaua aceea veche. Credeam ca va scartai cand o atingem dar nu s-a intamplat asta. L-am luat de mana si l-am tras afara. Nu avea incotro asa ca a venit dupa mine.

                     

- Chiar ai de gand sa iei chestia asta in serios?

                     

- Acum nu poti scapa. Sarutul ne-a unit.

                     

- Ce? Ce vrei sa spui?

                     

- In lumea noastra primul sarut ne leaga de acea persoana pentru tot restul timpului care il avem aici printre demoni.

                     

- Vrei sa zici ca exista si alt loc?

                     

- Da, lumina doar ca putini ajung acolo. Putini reusesc sa isi indeplineasca misiunea ca demon ca sa poata devenii inger.

                     

- Toti de aici sunt demoni? Nu exista nici un inger?

                     

- Exista demoni, cei cu ochii rosii care nu pot ajunge la lumina doar foarte greu si demoni care pot ajunge cand vor ei, asa ca tine. Mi-a luat fata in palmele lui si se uita in ochii mei.

                     

- Pot pleca spre lumina?

                     

- Doar daca esti chemata. Un inger, asa ne place noua sa ii numim pe cei ca tine, poate duce un demon spre lumina dar abea dupa ce isi primeste aripile.

                     

Aripi? M-am oprit o secunda din a ma uita la el si mi-am amintit de aripile lui Key. Deci Key era un inger? Acum puteam intelege diferenta dintre Key si Alex. Key era un inger deci era mult mai bland si de aceea a vrut sa ma ajute iar Alex din contra. Alex a plecat in casa iar eu am ramas afara putin. Acum eram nevoita sa joc rolul de iubita a lui sau voi fi violata de acei demoni. Am intrat in casa cu speranta ca Alex nu va incerca ceva. Mergeam pe hol si ma uitam in jur la tablourile vechi care pareau ca se uita la mine dar nu imi era frica. Nu aveam de ce. Cineva ma luat in brate si a pus capul pe umarul meu si mi-a soptit.

- Nu iti voi cere multe stiu ca nu ma iubesti dar cred ca o imbratisare sau un pupic de noapte buna nu te va deranja.

                     

Am pus mana pe fata lui si l-am mangaiat pe fata, ma luat de mana in timp ce ma chema in camera. Am intrat impreuna si ne-am intins in pat. Am adormit destul de repede dar imi amintesc ca el se uita la mine si ma mangaia pe obraz. Era destul de dragut dar Robert ce facea?... Am schimbat gandul cand mi-am amintit de ultima discutie cand m-am hotarat sa nu ma mai gandesc la el si sa il uit asa cum a facut el. Poate era mai bine sa incep sa ma gandesc la Alex? Nu am apucat sa imi raspund la intrebare ca am adormit dar nu am visat nimic. Am aflat ca era normal sa nu visezi nimic in aceasta lume cu toate ca eu visam uneori ca eram om. Visam momentele de atunci si ma simteam fericita cand ma trezeam. Nu era foarte amuzanta aceasta lume, sa te plimbi prin oras fara un scop ci sa astepti sa fi chemat si sa te chinui sa aflii cat mai multe lucruri cum poti merge spre lumina.

Capitolul 14

- E atat de frumoasa! Exclama un demon din coltul camerei. Va dormii cu noi?

- Va dormii cu mine. Nu-i asa iubito?

                     

Mi-a dat un cot si am inteles ca trebuie sa ii fac jocul.

                     

- Desigur.

Ma luat in brate si s-a apropiat de fata mea. Se uita adanc in ochii mei ca si cum m-ar fi iubit de o viata. A inchis ochii cand a simtit ca era destul de aproape de gura mea si m-a sarutat. Am vrut sa il lovesc dar stiam ca defapt face asta de ochii prietenilor lui. Era atat de special. Am inchis si eu ochii cand i-am simtit buzele lui calde sarutandu-le pe ale mele. Ma strangea tare in brate in timp ce ma saruta. Nu am mai auzit nimic dar deodata am deschis ochii. Eram in aer. Parca pluteam fara ajutorul unui nor sau orice altceva. A deschis ochii si a zambit.

- De acum esti a mea.

                     

- Ce?

                     

- Sh.. iti povestesc mai tarziu.                 

                     

Incet coboram inapoi pe podeaua aceea veche. Credeam ca va scartai cand o atingem dar nu s-a intamplat asta. L-am luat de mana si l-am tras afara. Nu avea incotro asa ca a venit dupa mine.

                     

- Chiar ai de gand sa iei chestia asta in serios?

                     

- Acum nu poti scapa. Sarutul ne-a unit.

                     

- Ce? Ce vrei sa spui?

                     

- In lumea noastra primul sarut ne leaga de acea persoana pentru tot restul timpului care il avem aici printre demoni.

                     

- Vrei sa zici ca exista si alt loc?

                     

- Da, lumina doar ca putini ajung acolo. Putini reusesc sa isi indeplineasca misiunea ca demon ca sa poata devenii inger.

                     

- Toti de aici sunt demoni? Nu exista nici un inger?

                     

- Exista demoni, cei cu ochii rosii care nu pot ajunge la lumina doar foarte greu si demoni care pot ajunge cand vor ei, asa ca tine. Mi-a luat fata in palmele lui si se uita in ochii mei.

                     

- Pot pleca spre lumina?

                     

- Doar daca esti chemata. Un inger, asa ne place noua sa ii numim pe cei ca tine, poate duce un demon spre lumina dar abea dupa ce isi primeste aripile.

                     

Aripi? M-am oprit o secunda din a ma uita la el si mi-am amintit de aripile lui Key. Deci Key era un inger? Acum puteam intelege diferenta dintre Key si Alex. Key era un inger deci era mult mai bland si de aceea a vrut sa ma ajute iar Alex din contra. Alex a plecat in casa iar eu am ramas afara putin. Acum eram nevoita sa joc rolul de iubita a lui sau voi fi violata de acei demoni. Am intrat in casa cu speranta ca Alex nu va incerca ceva. Mergeam pe hol si ma uitam in jur la tablourile vechi care pareau ca se uita la mine dar nu imi era frica. Nu aveam de ce. Cineva ma luat in brate si a pus capul pe umarul meu si mi-a soptit.

- Nu iti voi cere multe stiu ca nu ma iubesti dar cred ca o imbratisare sau un pupic de noapte buna nu te va deranja.

                     

Am pus mana pe fata lui si l-am mangaiat pe fata, ma luat de mana in timp ce ma chema in camera. Am intrat impreuna si ne-am intins in pat. Am adormit destul de repede dar imi amintesc ca el se uita la mine si ma mangaia pe obraz. Era destul de dragut dar Robert ce facea?... Am schimbat gandul cand mi-am amintit de ultima discutie cand m-am hotarat sa nu ma mai gandesc la el si sa il uit asa cum a facut el. Poate era mai bine sa incep sa ma gandesc la Alex? Nu am apucat sa imi raspund la intrebare ca am adormit dar nu am visat nimic. Am aflat ca era normal sa nu visezi nimic in aceasta lume cu toate ca eu visam uneori ca eram om. Visam momentele de atunci si ma simteam fericita cand ma trezeam. Nu era foarte amuzanta aceasta lume, sa te plimbi prin oras fara un scop ci sa astepti sa fi chemat si sa te chinui sa aflii cat mai multe lucruri cum poti merge spre lumina.

Capitolul 13

Avea aceeasi ochi albastrii carea straluceau din cauza lacrimilor. Avea acelasi zambet care forma o gropita in obrazul drept doar ca acum nu mai avea tenul la fel de inchis la culoare ci era palid, parca a slabit brusc iar pielea s-a mulat usor pe oase. Nu conta pentru mine. Important era ca era el. Am intins bratele spre el cu o lacrima in ochi. Speram sa ma fi iertat si sa ma fi luat in brate. Cand mi-am apropiat bratele de el ochii lui din acel albastru senin au devenit rosii. Mi-am tras bratele inapoi si m-am ridicat de pe banca.

- De ce te porti asa Robert? Cu ce am gresit eu atat de grav incat te porti asa cu mine?

                     

- Te-ai gandit vreodata cat de mult tineam la tine? Te-ai gandit vreodata cat puteam indura stiind a tu il iubesti pe Ryan? Sti cat de mult a durut cand credeam ca si tu ma iubesti?

                     

- Dar te iubesc...

                     

- Am vazut... uitand de ziua mea de nastere... Atunci cand te-am sunat voiam sa te chem la mine sa petrecem amandoi dar tu erai prea ocupata cu Ryan.

                     

- Imi pare rau Robert!

                     

- E prea tarziu acum. Acum am devenit „asta” si nu pot schimba nimic.

                     

- Ce ai devenit?

                     

- Un demon in lumea ta! A tipat el.

- Dar cum...?

                     

- De acum nu iti voi mai spune nimic ci vei afla singura daca te intereseaza. S-a intors cu spatele la mine apoi s-a intors din nou cu fata la mine si mi-a soptit: m-am sinucis.

S-a ridicat de pe banca si a plecat. Am ramas in acelasi loc si ma uitam cum pleaca. As fi vrut sa plang dar mi-am dat seama ca avea dreptate si am preferat sa ma uit in urma lui. Vedeam cum ultima mea speranta se prabuseste. Dar de ce era el in lumea mea? De ce s-a sinucis? Zeci de intrebari si ideei mi-au venit in cap si nu voiam sa renunt la ele. Chiar voiam sa aflu ce s-a intamplat. Ma plimbam iar prin oras fara nici un sens. Nu aveam unde sa merg, unde sa dorm sau cui sa ii cer sfaturi. Mergeam singura printre oameni care nu observau ca exist. Oare cati demoni au trecut pe langa mine cand traiam? Eram si eu un demon la fel ca si Robert? Aveam si eu ochii rosii? Prea multe intrebari si prea putine raspunsuri dar oare el ma vede acum? Ma uitam spre cer si vedeam demonii cu aripile deschise in jurul meu. Se uitau toti la mine ca la o prada dar nu imi pasa. Am intrat intr-o cladire si m-am intins pe scari si am adormit. Imi era frig dar speram ca daca adorm se va face mai cald.

- Hei, tu?

Am deschis ochii. Nu apucasem sa adorm dar eram in alta lume oricum. M-am uitat in jur si era acel tip misterios.

- Mmm da?

                     

- Aici ti-ai gasit sa dormi?

                     

- Este un loc privat cumva si nu pot dormii aici?

                     

- Vino cu mine. Mi-a zis el zambind.

                     

M-am ridicat si am mers dupa el. Nu am mers foarte mult era la doua strazi distanta o cladire mare. Parea parasita dar erau demoni inauntru.

                     

- Ti-am facut loc aici sa dormi. Stiam ca vei avea nevoie de un loc unde sa dormi.

                     

- Mersi dar tu unde vei dormii?

                     

- Cu tine in pat. Se uita la mine mirat.

                     

- Tu cu mine in pat?

                     

- Nu am raie crede-ma.

                     

- Bine atunci.

                     

Nu aveam de ales. Decat sa dorm afara in frig mai bine dorm langa el la caldura.

                     

- Ooo Alex prietena noua?

                     

Si-a pus mana in jurul taliei mele.

                     

- Desigur. Ce parere aveti?

Capitolul 12

Am intrat in casa iar Key ma urmat. Speram sa fie in spatele meu dar nu era. Am incercat sa il gasesc cu privirea dar nici urma de el.

- Key unde esti? Am soptit eu.

Nu mi-a raspuns nimeni. Singurul lucru care se auzea era respiratia mamei si vantul care batea puternic afara. Chiar nu puteam intelege lumea asta. Nu imi dadeam seama cum era atat de normal pentru noi sa vedem si sa auzim lucruri iar cei vii nu ne pot veadea. Nu imi dadeam seama cum o puteam speria pe mama daca deschideam o usa. Oare ea ma vadea? Dar deodata un zgomot puternic s-a auzit din spatele meu. Am tresarit si m-am intors repede sa vad ce era.Desigur era Key care a spart un pahar.

- Scuze Chris.

                     

- Tu imi spui sa am grija cum deschid usa iar tu trantesti lucruri?

                     

- Scuze.

                     

- E cineva acolo?

                     

Am fugit repede si m-am lipit de zidul de langa scara. Se parea ca mama auzise lovitura. A aprins becul si s-a indreptat spre bucatarie incet. Se vedea ca era speriata. Voiam sa o linistesc sa ii spun ca sunt doar eu si Key dar imi era aproape imposibil. Stiam bine ca avea probleme cu inima si simplul fapt ca ii apaream in fata si vorbeam cu ea ii putea face rau. Am ramas in acelasi loc nemiscata. Nu stiam daca ma vedea sau daca era posibil sa ma vada. Key m-a lasat si el balta. Am asteptat pana s-a intors mama in camera ei apoi am iesit din casa la fel de incet pe cum am intrat. Am inceput sa ma plimb prin oras singura printre lumea care nici nu observa ca exist sau poate ma vedeau dar nu isi dadeau seama ca eu defapt nu mai eram om. Era frig afara dar eu nu simteam. Ii vedeam pe cei din jur cum se grabeau sa ajunga acasa la caldura. Se simtea un aer de sarbatoare in ciuda faptului ca au trecut 2 saptamani de la Craciun. Mirosul de mere coapte si scortisoara dominau aerul in continuare. Mirosea atat de bine!

                     

- Ai de gand sa te plimbi asa toata noaptea ?

                     

- Key!

                     

- Cine e Key ?

                     

- Erm... o persoana care a avut grija de mine cand tu m-ai lasat balta in parc. Am spus eu destul de rastit.

                     

A zambit dar parea destul de fals.

                     

- Voiam sa te ajut dar se pare ca deja ti-ai gasit pe altcineva.

                     

- Nu am nevoie de ajutorul tau. Odata ce m-ai lasat balta nu mai am nevoie de tine.

                     

- Ba da, crede-ma ca vei avea nevoie mare de mine. Stiu mai multe despre tine decat oricare creeatura din lumea asta. Mai multe si de cat zisul tau prieten, Key.

                     

- Daca sti atat de multe despre mine de ce m-ai lasat balta?

                     

- Pentru ca asa am vrut si asa mi-a fost poruncit.

                     

Nu am apucat sa mai spun ceva ca a plecat. Chiar nu ii pasa? Cum poate fi asa de nepasator? Si cine i-a poruncit? Nu mi-am batut atat demult capul cu el ci am continuat sa ma plimb prin oras. Eram obisnuita cu persoane asa ca el, nepasatoare. Am fost obisnuita sa fiu de cont propriu de cand tata ne-a parasit. Aveam 7 ani atunci. Niciodata nu am vrut sa arat cat eram de sensibila de aceea am incercat sa ma descurc singura. Se pare ca toata lupta mea a tinut pana la 17 ani. Sunt multumita ca am reusit si atat. Mama nu a stiut niciodata cat de greu imi era fara tata sau cate nopti le-am petrecut plangand dar era mai bine pentru ca nu voiam sa ii fac si ei rau. Era chinuita destul de boala si de servici. Iar dupa acel viol...

                     

Mergeam pe mijlocul drumului printre masini. Se parea ca nimic nu imi putea face rau. Ma miscam destul de greu prin zapada de 30 de centimetri. Echipele de dezapezire nu isi prea faceau munca in orasul meu. Asa era in fiecare iarna. Nu ma mai gandisem la Robert de ceva vreme. Imi era foarte dor de el dar stiam ca degeaba ma gandeam pentru ca el ma ura sau asta credeam. Aveam cateva intrebari sa ii pun si prima ar fi fost daca ma iarta pentru aceea zi. Nu puteam sa il las sa fie suparat pe mine. A fost prietenul meu de cand eram mica. La un moment dat am inceput sa ma ingrijorez in legatura cu mine. Ce voi face in aceasta noapte? Baiatul misterios m-a lasat balta iar Key la fel. Am inceput sa imi pierd increderea in amandoi. M-am asezat pe banca din fata primariei si ma uitam la cer. Nu se vedea nici o stea, nici macar luna. Un barbat cu o pelerina neagra s-a asezat si el pe banca. M-am tras spre marginea bancii incet sa nu isi dea seama ca nu era singur acolo. Ma uitam la el dar nu ii puteam vedea fata.

- Nu inteleg de ce te uiti asa insistent la mine. Sunt unul de al tau, te pot vedea acum. Nu crezi ca a ajuns perioada in care te-ai tot ascuns de mine? Acum sunt aici si nu am de gand sa te mai las sa te ascunzi.

Si-a intors capul usor spre mine zambind cu o lacrima pe obraz. Il puteam recunoaste era chiar el.  

Capitolul 11

M-am asezat pe marginea unei vechi cladiri. Mi-am dat seama destul de tarziu ca era vechea manastire a orasului. Era atat de frumos orasul de sus. Lacul din parc era luminat ca o cada dintr-o baie inconjurata de lumanari parfumate. Simteam vantul care batea usor prin parul meu castaniu. Am auzit un fosnit in spatele meu si m-am intors brusc. Un baiat brunet inalt, corp atletic si ochii negrii se asezase pe acoperis in spatele meu dar la o distanta destul de mare intre noi. Acei ochii erai foarte ciudati, luceau in contrast cu intunericul care domina orasul. Ochii lui semanau cu acele lumanari din jurul lacului. Straluceau!

- Buna!

Avea o voce melodioasa in ciuda faptului ca arata atat de dur si am tresarit cand am auzit-o. Parea foarte prietenos dar dupa experienta cu acel baiat misterios langa care aveam impresia ca avea de gand sa ma omoare in orice clipa nu m-ai aveam incredere.

- Buna!

- Imi pare rau ca te-am speriat. Esti noua pe aici ?

Daca m-am speriat?Nu, nici gand nu am de ce sa ma speri. Noua? Am 17 ani, de fapt.. aveam.

- Nu m-ai speriat, am spus eu cand m-am linistit.

- Sunt Key ma bucur de cunostinta, imi spuse el cu un zambet larg pe buze in timp ce imi intindea mana.

- Cristina, imi poti spune Chris.

- Bine Chris cred ca ai avea nevoie de putin ajutor.

- Ce vrei sa spui?

- Aceasta lume nu e la fel ca aceea pe care o cunosti tu. Aici trebuie sa „ mori” pentru mancare sau pentru a putea dormii. Acum 20 de ani am venit si eu in lumea aceasta si de atunci ma tot chinui sa ies de aici dar se pare ca Seful nu vrea sa ma lase sa plec.

Mi-a intins din nou mana dar nu am bagat in seama gestul lui. A inceput sa insiste si l-am prins de mana cu teama. Din spatele lui au aparut niste apripi negre la fel ca imbracamintea lui. Avea o pereche de blugi negri skinny cu niste lanturi atanate de blugi. Un tricou negru se mula pe pieptul lui destul de bine lucrat. Peste acel tricou avea o geaca neagra de piele dar era deschisa pentru a se vedea tricoul si abdomenul. Ariile ma fascinau. Nu am mai vazut un om cu aripi. Nici macar in desenele pe care le urmaream cand eram mica nu aratau atat de bine. Erau atat de frumoase!

- Facem o plimbare? Vreau sa iti arat cum se vede orasul de sus.

Ma luat in brate in timp ce imi zambea. L-am luat si eu in brate, in momentul cand a simtit ca ma tineam bine de el a inceput sa dea din aripi. Faceau un zgomot destul de tare dar suportabil. Era ca si cum ai auzi un stol de lebede zburand deasupra ta. S-a inaltat deasupra orasului si puteai vedea mii de lumini si luminite. Era ca intr-un cimitir cand mormintele sunt pline de lumanari in timpul noptii. Cu toate ca aceasta a fost prima comparatie care mi-a venit in minte nu puteam sa ignor frumusetea divina care se vedea de acolo de sus.

- Uaau!

- Este frumos nu?

Mi-a spus el zambiind in timp ce statea pe loc tinandu-ma strans in brate.

- Este minunat!

- Ma bucur ca iti place.

- De ce te-ar face chestia asta fericit?

- Erm.. haide sa iti arat ceva care cred ca iti va placea m-ai mult.

- Haide! Am spus eu entuziasmata dar putin uimita.

A inceput sa se dea iar din aripi. Ma simteam ca in Twilight cand Bella era dusa in spate de Edward. Am inceput sa rad cand mi-am dat seama ca ma comparam cu actorii mei preferati, nu eram nici un sfert la fel de buna ca ei. Treceam peste zeci de cladiri si strazi pe care le cunosteam. M-a uitam la oamenii care treceau pe strada poate reuseam sa recunosc pe cineva.

- Stai!

Key sa oprit dar a ramas in continuare in aer.

- S-a intamplat ceva`?

- Mama...

Lacrimile au inceput sa curga fara sa imi dau seama. A inceput cu o lacrima apoi a continuat inca una pana s-a format un sir de lacrimi. Era ce-a mai groaznica priveliste de pana atunci. Era mama in patul ei neputand sa doarma pentru ca plangea. Plangea de dorul meu. Mi-am dat seama de asta pentru ca avea ursuletul meu in mana. Aveam obiceiul sa dorm cu acel ursulet de cand eram mica. Key m-a lasat jos in fata casei si se uita la mine. Am fugit spre usa dar Key ma oprit.

- Ai grija, te poate auzii.

Am zambit si am deschis usa incet.