Capitolul 13

Avea aceeasi ochi albastrii carea straluceau din cauza lacrimilor. Avea acelasi zambet care forma o gropita in obrazul drept doar ca acum nu mai avea tenul la fel de inchis la culoare ci era palid, parca a slabit brusc iar pielea s-a mulat usor pe oase. Nu conta pentru mine. Important era ca era el. Am intins bratele spre el cu o lacrima in ochi. Speram sa ma fi iertat si sa ma fi luat in brate. Cand mi-am apropiat bratele de el ochii lui din acel albastru senin au devenit rosii. Mi-am tras bratele inapoi si m-am ridicat de pe banca.

- De ce te porti asa Robert? Cu ce am gresit eu atat de grav incat te porti asa cu mine?

                     

- Te-ai gandit vreodata cat de mult tineam la tine? Te-ai gandit vreodata cat puteam indura stiind a tu il iubesti pe Ryan? Sti cat de mult a durut cand credeam ca si tu ma iubesti?

                     

- Dar te iubesc...

                     

- Am vazut... uitand de ziua mea de nastere... Atunci cand te-am sunat voiam sa te chem la mine sa petrecem amandoi dar tu erai prea ocupata cu Ryan.

                     

- Imi pare rau Robert!

                     

- E prea tarziu acum. Acum am devenit „asta” si nu pot schimba nimic.

                     

- Ce ai devenit?

                     

- Un demon in lumea ta! A tipat el.

- Dar cum...?

                     

- De acum nu iti voi mai spune nimic ci vei afla singura daca te intereseaza. S-a intors cu spatele la mine apoi s-a intors din nou cu fata la mine si mi-a soptit: m-am sinucis.

S-a ridicat de pe banca si a plecat. Am ramas in acelasi loc si ma uitam cum pleaca. As fi vrut sa plang dar mi-am dat seama ca avea dreptate si am preferat sa ma uit in urma lui. Vedeam cum ultima mea speranta se prabuseste. Dar de ce era el in lumea mea? De ce s-a sinucis? Zeci de intrebari si ideei mi-au venit in cap si nu voiam sa renunt la ele. Chiar voiam sa aflu ce s-a intamplat. Ma plimbam iar prin oras fara nici un sens. Nu aveam unde sa merg, unde sa dorm sau cui sa ii cer sfaturi. Mergeam singura printre oameni care nu observau ca exist. Oare cati demoni au trecut pe langa mine cand traiam? Eram si eu un demon la fel ca si Robert? Aveam si eu ochii rosii? Prea multe intrebari si prea putine raspunsuri dar oare el ma vede acum? Ma uitam spre cer si vedeam demonii cu aripile deschise in jurul meu. Se uitau toti la mine ca la o prada dar nu imi pasa. Am intrat intr-o cladire si m-am intins pe scari si am adormit. Imi era frig dar speram ca daca adorm se va face mai cald.

- Hei, tu?

Am deschis ochii. Nu apucasem sa adorm dar eram in alta lume oricum. M-am uitat in jur si era acel tip misterios.

- Mmm da?

                     

- Aici ti-ai gasit sa dormi?

                     

- Este un loc privat cumva si nu pot dormii aici?

                     

- Vino cu mine. Mi-a zis el zambind.

                     

M-am ridicat si am mers dupa el. Nu am mers foarte mult era la doua strazi distanta o cladire mare. Parea parasita dar erau demoni inauntru.

                     

- Ti-am facut loc aici sa dormi. Stiam ca vei avea nevoie de un loc unde sa dormi.

                     

- Mersi dar tu unde vei dormii?

                     

- Cu tine in pat. Se uita la mine mirat.

                     

- Tu cu mine in pat?

                     

- Nu am raie crede-ma.

                     

- Bine atunci.

                     

Nu aveam de ales. Decat sa dorm afara in frig mai bine dorm langa el la caldura.

                     

- Ooo Alex prietena noua?

                     

Si-a pus mana in jurul taliei mele.

                     

- Desigur. Ce parere aveti?