Capitolul 12

Am intrat in casa iar Key ma urmat. Speram sa fie in spatele meu dar nu era. Am incercat sa il gasesc cu privirea dar nici urma de el.

- Key unde esti? Am soptit eu.

Nu mi-a raspuns nimeni. Singurul lucru care se auzea era respiratia mamei si vantul care batea puternic afara. Chiar nu puteam intelege lumea asta. Nu imi dadeam seama cum era atat de normal pentru noi sa vedem si sa auzim lucruri iar cei vii nu ne pot veadea. Nu imi dadeam seama cum o puteam speria pe mama daca deschideam o usa. Oare ea ma vadea? Dar deodata un zgomot puternic s-a auzit din spatele meu. Am tresarit si m-am intors repede sa vad ce era.Desigur era Key care a spart un pahar.

- Scuze Chris.

                     

- Tu imi spui sa am grija cum deschid usa iar tu trantesti lucruri?

                     

- Scuze.

                     

- E cineva acolo?

                     

Am fugit repede si m-am lipit de zidul de langa scara. Se parea ca mama auzise lovitura. A aprins becul si s-a indreptat spre bucatarie incet. Se vedea ca era speriata. Voiam sa o linistesc sa ii spun ca sunt doar eu si Key dar imi era aproape imposibil. Stiam bine ca avea probleme cu inima si simplul fapt ca ii apaream in fata si vorbeam cu ea ii putea face rau. Am ramas in acelasi loc nemiscata. Nu stiam daca ma vedea sau daca era posibil sa ma vada. Key m-a lasat si el balta. Am asteptat pana s-a intors mama in camera ei apoi am iesit din casa la fel de incet pe cum am intrat. Am inceput sa ma plimb prin oras singura printre lumea care nici nu observa ca exist sau poate ma vedeau dar nu isi dadeau seama ca eu defapt nu mai eram om. Era frig afara dar eu nu simteam. Ii vedeam pe cei din jur cum se grabeau sa ajunga acasa la caldura. Se simtea un aer de sarbatoare in ciuda faptului ca au trecut 2 saptamani de la Craciun. Mirosul de mere coapte si scortisoara dominau aerul in continuare. Mirosea atat de bine!

                     

- Ai de gand sa te plimbi asa toata noaptea ?

                     

- Key!

                     

- Cine e Key ?

                     

- Erm... o persoana care a avut grija de mine cand tu m-ai lasat balta in parc. Am spus eu destul de rastit.

                     

A zambit dar parea destul de fals.

                     

- Voiam sa te ajut dar se pare ca deja ti-ai gasit pe altcineva.

                     

- Nu am nevoie de ajutorul tau. Odata ce m-ai lasat balta nu mai am nevoie de tine.

                     

- Ba da, crede-ma ca vei avea nevoie mare de mine. Stiu mai multe despre tine decat oricare creeatura din lumea asta. Mai multe si de cat zisul tau prieten, Key.

                     

- Daca sti atat de multe despre mine de ce m-ai lasat balta?

                     

- Pentru ca asa am vrut si asa mi-a fost poruncit.

                     

Nu am apucat sa mai spun ceva ca a plecat. Chiar nu ii pasa? Cum poate fi asa de nepasator? Si cine i-a poruncit? Nu mi-am batut atat demult capul cu el ci am continuat sa ma plimb prin oras. Eram obisnuita cu persoane asa ca el, nepasatoare. Am fost obisnuita sa fiu de cont propriu de cand tata ne-a parasit. Aveam 7 ani atunci. Niciodata nu am vrut sa arat cat eram de sensibila de aceea am incercat sa ma descurc singura. Se pare ca toata lupta mea a tinut pana la 17 ani. Sunt multumita ca am reusit si atat. Mama nu a stiut niciodata cat de greu imi era fara tata sau cate nopti le-am petrecut plangand dar era mai bine pentru ca nu voiam sa ii fac si ei rau. Era chinuita destul de boala si de servici. Iar dupa acel viol...

                     

Mergeam pe mijlocul drumului printre masini. Se parea ca nimic nu imi putea face rau. Ma miscam destul de greu prin zapada de 30 de centimetri. Echipele de dezapezire nu isi prea faceau munca in orasul meu. Asa era in fiecare iarna. Nu ma mai gandisem la Robert de ceva vreme. Imi era foarte dor de el dar stiam ca degeaba ma gandeam pentru ca el ma ura sau asta credeam. Aveam cateva intrebari sa ii pun si prima ar fi fost daca ma iarta pentru aceea zi. Nu puteam sa il las sa fie suparat pe mine. A fost prietenul meu de cand eram mica. La un moment dat am inceput sa ma ingrijorez in legatura cu mine. Ce voi face in aceasta noapte? Baiatul misterios m-a lasat balta iar Key la fel. Am inceput sa imi pierd increderea in amandoi. M-am asezat pe banca din fata primariei si ma uitam la cer. Nu se vedea nici o stea, nici macar luna. Un barbat cu o pelerina neagra s-a asezat si el pe banca. M-am tras spre marginea bancii incet sa nu isi dea seama ca nu era singur acolo. Ma uitam la el dar nu ii puteam vedea fata.

- Nu inteleg de ce te uiti asa insistent la mine. Sunt unul de al tau, te pot vedea acum. Nu crezi ca a ajuns perioada in care te-ai tot ascuns de mine? Acum sunt aici si nu am de gand sa te mai las sa te ascunzi.

Si-a intors capul usor spre mine zambind cu o lacrima pe obraz. Il puteam recunoaste era chiar el.